O ard pe engleză #1

Today I’m going to talk not about being single, but being alone.. I’m sure many of you understand me because you’ve been there. Well, I’m single for a long time. I think it’s been a year since I had a boyfriend. Actually, I have had two boys  “I’ve been with” in the past year. I’m not just saying it like that. I did’n liked them at all. Those were the only times I’ve been with someone I don’t even like, and I promise they were the last. That’s why I don’t think of them as ‘boyfriends’. I only had one real boyfriend. That relationship lasted one year and six months. Saddly, it ended before I could realize it. I was so sad. I still tend to remember about it sometimes. But that’s all. I did everything I could back then to get HIM back. Now it’s all over. I realized it wouldn’t even be possible to be in a relationship with that guy anymore because it just wouldn’t be the same. I’ve been hurt and I suffered too much to get back to that. So I’m single. Maybe it’s because I’m not that pretty and shit. But fuck it. It’s not that I can’t find I boy that likes me. I can’t find I boy I like, that’s  the problem. I get bored very fast, so I never get to like them. The fact that I have no boyfriend it’s not the main problem. I’m sure (not) that someday I’ll meet my Prince Charming.  Until then though, I often get sad and depressed because I’m alone. For me, the road from ‘single’ to ‘alone’ is truly short. Why is that? Let me explain. I had friends, like any other human being. The ones that have been there for me are now my bestfriends. But they have their own lifes now. They are always with their boyfriends or their new friends. It may sound selfish, but they don’t really hang out with me anymore. Maybe it’s my fault, although I have no idea what I’m doing wrong. Most of the time I’m ok with it, but sometimes I feel empty and lonely. I usually work with my parents, so I don’t really have time to think about it, but there are days when I close myself in a shell. I tend to watch series all day long to make time pass faster, so I don’t need to think about how lonely I am. I keep accentuating these two words: ‘alone’ and ‘lonely’. :)) The fuck?! I like to see myself as a funny person. I like laughing, I smile very often, but you know, deep down inside it feels awful and it hurts sometimes.

Plângi, mă!

    3 MSC (Tres metros sobre el cielo). Am văzut filmul în seara asta și am o singură întrebare: “De ce ar vrea cineva să facă un film așa de trist?!”
Oameni buni, am plâns pe tot parcursul filmului. Cine mai face asta? Sper că nu sunt singura, altfel ar fi extrem de penibil.

     Știam eu că l-am evitat cu un motiv. E unul din filmele despre care am auzit că e trist, așa că am decis să nu îl văd vreodată. Așa am spus și despre Hachiko. Din păcate sunt prea curioasă să-mi respect propriile gânduri. Am cedat, și la fel și creierul, inima și tot organismul meu. Am plâns și o să plâng de fiecare dată când o să-mi amintesc de această poveste ideală dintre Babi și Hacho.

     Cică este și partea a 2-a, Tengo ganas de ti și chiar și partea a 3-a, ultimul, Por tu amor. Frate, știu că povestea asta e cam trasă de păr, că nu există așa ceva, nu vezi nicăieri asemenea dragoste, dar totuși, nu faceți oamenii să moară de tristețe doar urmărind filmul. Sper să le pot urmari pe toate. Sau nu. Nici nu știu dacă vreau. Presimt că o să plâng și mai mult la urmatoarele. Pff! Ce penibil. Ar trebui să incetez să mai spun asta! :))

     Vreau totuși să-mi dau și eu cu părerea despre pelicula asta. Cu toate că am plans (și o să mai plâng) atâta, pot spune că e un film superb! De obicei evit filmele de dragoste, dar ăsta îmi place. Nu are final fericit, iar asta e ceva neobișnuit pentru un film de genul. Bine, o vorbă spune că “if there’s no happy ending, then it’s not the end”. Deci sper că în următoarele două părți să se remedieze treburile astea, chiar dacă am auzit că sunt mai dureroase ca 3 msc.

     Actorii sunt foarte buni, crează o atmosferă aproape ireală. Te face să plângi, ceea ce e important pentru cei slabi de inimă. Impresionantă poveste de dragoste. Cu adevărat impresionantă. Bun film, bun tare.

Viată falsă

 
   
     De când eram mică, am învățat ca o persoană obișnuită merge la școală, după care își întemeiază o familie și mai apoi muncește pentru a-și întreține acea familie. Obișnuiam să cred că totul e atât de simplu.. Până am realizat că nu e deloc așa. Viața înseamnă  mai mult decât să tocești pentru a obține o diplomă pe care oricum nu o să o folosești. Momentan sunt la facultate. Una foarte lungă chiar. 6 ani. 6 ani de tocit munți de manuale și atlase. Și pentru ce? Pentru ca după ce termin să mă angajez ca ospătăriță sau menajeră prin vreun hotel?! Nu. Am și eu ambițiile mele. Problema e că ambițiile nu îmi garantează un loc de muncă sau un salariu din care să pot trăi. Filmul ideal ar fi cam așa: termin facultatea cu bine, îmi pun pe picioare cariera, am un job stabil, după care îmi întemeiez o familie. Zi de zi același program, muncind mereu pentru niște hârtii care în ziua de azi nu mai au valoare..

     Ideea la care vreau să ajung e că manualele nu ne spun că viața e complicată.. Că nu vom face mereu ceea ce ne place. Că lumea ne va judeca. Nu ne spun că uneori familia va fi cea care ne oprește visele și că trebuie să luptăm pentru ceea ce ne dorim. Apreciez enorm persoanele care, în ciuda părerii familiei, a cuvintelor răutăcioase primite din partea unora, continuă să-și urmeze visul, să facă ceea ce le place, ce îi face fericiți. Nu e ușor să îți croiești un drum într-o industrie, fără sprijin. Vrei să faci muzică? Fă muzică!! Vrei să desenezi? Vrei să dansezi, să cânți, să pictezi? Fă-o! Vor fi mereu oameni care se vor împotrivi dorinței tale, dar vor fi de asemenea persoane care te vor ajuta să treci peste toate lucrurile astea. Cu toții avem nevoie de cuvinte de încurajare să continuăm, iar acestea vor veni la timpul lor.

     Mereu spun că vreau să mă bucur de vârstă.. Să fac anumite lucruri acum, cât sunt tânără. Nu vreau să ajung la 60-70 de ani, daca îi prind și pe ăștia, să mă gândesc la ce am făcut în viața mea și să fiu dezamăgită. Vreau să am ce povesti nepoților mei, vreau să mă gândesc cu drag la anii mei de tinerețe.. Din păcate nu am așa mult curaj să fac tot ce îmi propun. Nu am curaj să spun atunci când plac pe cineva, nu am curaj să ies din tipare, deși limitele nu prea îmi plac. Am început să fiu mai directă, să îmi susțin punctul de vedere, ceea ce îmi place la nebunie! Într-o zi o să am viața pe care mi-o doresc, și asta doar datorita mie. 

Visez

   "Sărută-mă! Dar ştii cum? Sărută-mă de parcă ar fi ultimele noastre secunde împreună. Ia-mă în braţe. Cuprinde-mi faţa în palmele tale şi spune-mi că totul va fi bine. Aşează-mi şuviţele rebele şi mângâie-mi uşor obrazul. Priveşte-mă şi fă-mă să cred că vei reveni. Nu trebuie să fie adevărat. Fă-mă să zâmbesc sincer pentru câteva momente. Fă-mă să zâmbesc ca în cele mai dulci vise. Lasă-mă să-mi amintesc clipele astea de fiecare data când închid ochii. Lasă-mă să rememorez privirea ta la nesfârşit. Lasă-mă să mă cutremur la gandul atingerilor tale. Lasă-mi buzele sa ardă. Lasă-mă.."