Am de
învățat pentru un examen la facultate care e mâine, dar o să scriu ceva aici.
You know what I mean.
Ești de la țară. Și ești atât de mândră de asta!! Uneori... Adevărul e că e superbă
comuna din care provii. Mă refer atât la peisaje cât și la oameni. Aerul e mai
curat ca la oraș, totul e verde primăvara, locul arată așa cum a fost creat..
Oamenii.. Ei bine, oamenii sunt muncitori. Aveți și răgălii, normal. Majoritatea
sunt bătrâni sau copii, pentru că cei de vârstă medie au plecat să muncească în
Italia, Spania sau mai știu eu ce țară în care oamenii sunt tratați mai bine.
Sau cel puțin așa zic ei.
În același timp, uneori te simți inferioară celor din mediul urban. Și nu
pentru că ar fi mai deștepți. De cele mai multe ori nu sunt. Aș putea garanta
că cei care cresc în mediul rural muncesc mai mult pentru ce vor și sunt mai
isteți. Doar că gura lumii e spurcată și rănește. ”Uite-o și pe aia. E de la
țară.” Și râd. Râd pentru că nu știu cât ai muncit să ajungi unde ești sau cât
e de greu să plătești chiria la oraș în fiecare lună. Nu știu că uneori ți-e
dor de casă și că ai prefera să fii în patul tău, acolo unde e bine și ești
protejată de oamenii care te iubesc. Ei fac mișto iar tu râzi. Apoi te gândești
că a fost urât din partea lor, dar nu-i nimic, pentru că începi să te
obișnuiești. Trec pe lângă tine și se gândesc de la ce second-hand ți-ai luat
hainele alea pe care le porți de trei ori pe săptămână. Nu ai haine de la Zara
sau Motivi, nu ai pantofi de la Tommy Hilfiger sau make-up marca Mac, deci ești
varză. Te dai pe unghii cu ojă din Haotic și nu-ți schimbi cerceii niciodată.
Ești teribilă. Te judecă.
Sunt și persoane care nu fac diferențe și apreciază locul din care provii.
Și-au dat seama că e mai frumos la câmpie/munte decât printre betoane. Acei
oameni sunt prietenii tăi.
Draga mea, sfat pentru tine: să te doară-ntre buci. Și nici acolo. Oamenii sunt
judecați zilnic și din lucruri mai mărunte. Sătucul tău dintre munți e superb
și sunt persoane care și-ar da averea să locuiască acolo pentru restul vieții
în liniște și pace. Dă-le clasă celor ”de la oraș”, integrează-te și
dovedește-le că ești mai bună ca ei.
Revenind, vreau să vă povestesc o întâmplare hazlie din anul I de facultate. În timp ce încă ne acomodam unele cu celelalte în cămin, am fost întrebată de o colegă de cameră dacă am baie acasă (like wc înăuntru, duș, apă curentă). Nu mi-a venit să cred ce auzisem :)) Răspunsul meu a fost: ”crezi că stau în peșteră?” Am fost întrebată și de televizor. Am râs toate atunci și râdem și acum când ne amintim (colega mea a devenit între timp cea mai bună prietenă, ca să vezi!). Atunci mi-am dat seama că probabil unii îi văd pe cei din mediul rural ca oameni ai cavernelor. Am făcut o glumiță, dar e parțial adevărat.
NdS. Sunt din Tazlău. E un sătuc ce în același timp e comună. Un fel de 2 în 1. Badass, right? E un loc minunat, de care uneori mi-e dor și abia aștept să-l revăd. Sunt mândră că provin de acolo. Sunt puține cuvinte, de aceea o să scriu altădată mai multe despre asta. Acum o să las doar câteva poze care să vă convingă cât de frumos e și că merită să mergeți acolo măcar o dată. Cius!
P.S. Când vă referiți la cineva ca la un țăran, gândiți-vă de două ori înainte de a scoate cuvinte pe gură. Țăranul e omul muncitor, cel care și-a rupt șalele muncind la câmp/pădure să-ți întrețină familia, e omul care are mâinile bătătorite de la sapă și furcă. Nu ar trebui să îi fie nimănui rușine cu asta.
Tocmai am citit
pe un blog un articol care m-a făcut să îmi doresc să vă povestesc ceva. Mi s-a
întâmplat în seara asta, acum vreo 30 de minute mai exact. Colega mea de
apartament e plecată la prietenul ei, așa că eu am rămas singură acasă.
Actually, cu Zeus. The God. Motanul casei. Păi, și, ca să vedeți, cum la 2
noaptea nu am avut ce face, mi-am găsit de treabă.
*paranteză* Povestea implică un buchet mare de flori, superb de altfel, din 21
de trandafiri, albi și roșii, primiți de Sfântul Andrei de la un prieten. Mersi
Fanu!
So, am primit buchetul acum o săptămână, dar am observat că începeau să
ofilească, să se desprindă petale, așa că, fetelor, pe voi mă bazez, GHICIȚI!!
ȘOC! ȘOC! ȘOC! Am început să îi dau cu fixativ. Am șpreiat la ei de le-au sărit
capacele. Să le ajungă. Când.. ȘOC ȘI MAI MARE!! Pornește alarma de gaz. M-am
căcat pe mine de frică. Nu știam ce se aude și de unde vine. Zeus făcuse ochii
cât cepele și fugea săracul dintr-o parte în alta a camerei ca la raliuri. Când
mi-am dat seama că e alarma de gaz, cea sub a cărui senzor am eliminat gazele
din tub, like a boss, mi-am luat panică și mai tare. Ce să fac? Am deschis
geamul. Ok, nu se oprea. Logic că nu se oprea, că doar în cele două secunde nu
s-a aerisit. Way to go, Monica! Nu îmi aminteam ce ne-a zis nenea ăla care a
instalat-o. Memorie de pește. Am scos-o din priză, după care am ieșit pe hol și
am oprit gazul de la sursă. Problem solver.
Dar.. unde-i mâțul? Strig în cameră, strig pe hol, nimic. Pe fereastră nu sărise că l-aș fi
văzut. În baie nu era, nici chiar după mașina de spălat. Strig iar și aud un
mieunat de sirenă venind de sub pat. Iese bietul de el cu ochii mari bulbucați,
cu o față de ”CE PLM?!?!”. S-a
liniștit..
Florile. Eee,
florile se odihnesc pe pervaz, afară, la aer. Sper să nu le mănânce păsările
până mă trezesc sau să cadă :)))) Dormim cu fereastra rabatată în seara asta,
baby. Ne îngheață curu dar nu murim intoxicați cu FIXATIV!!
Cât despre Zeus,
suntem prieteni. S-a cubărit în brațele mele ca o maimuțică ce e. Doarme ca un
prunc. Un prunc mai păros. Cu o coadă. Și urechi păroase. Eh, ați înțeles voi.
:3
Hello, oameni frumoși!
Voi vă întrebați vreodată dacă cineva vă face un compliment? Și nu unul din acela de ochii lumii. Nu un ”Vai, dragă, ce culoare frumoasă ai la păr!” sau ”Îmi place tare bluza ta!” care în traducere să fie ”Doamne ferește, fato! Te-ai vopsit cu bidineaua?”/”Nu știu ce e aia de pe tine. Ai dat doi lei pe ea? Cum poți ieși în halul ăsta pe stradă?”. Cu toții știm acest gen de coplimente.
Nu! Mă refer la acele ”complimente surde” dacă pot să le spun așa. Acele complimente pe care tu nu le auzi dar sunt venite din suflet. Un fel de bârfă pozitivă. Momentul acela când mergi pe stradă, sau ești în tramvai sau când ești într-un magazin ținându-ți de mână iubirea vieții și un trecător, un simplu personaj la trafic se gândește că îți stă superb cu cerceii ăia, sau că te potrivești de minune cu omul de lângă tine. Multă lume aspiră la asta, chiar dacă nu o recunosc.
Oare spune cineva ”Uite-o pe fata aia înaltă, ce păr frumos are!”, ”Ce bine arată brunetul la costum!” sau ”Arată fericiți.”? Sper. Chiar dacă ei nu le aud, e nevoie ca noi să conștientizăm unele lucruri și de ce nu, să le spunem celui de lângă noi. Poate, poate el/ea va auzi în treacăt și va zâmbi. Cu siguranță va zâmbi. Și eu aș face-o. Cu toții am face-o.
Avem nevoie să zâmbim. Cum era aia? Smiling everyday keeps the doctor away. Așa se zice.
Voi când ați spus ultima dată un cuvânt frumos celui de lângă voi?
Cine e Bob?! Bob e un avocado în vârstă de 4 luni. Să vă povestesc cum am ajuns să cresc avocado. Nu știu dacă ați auzit de Wetlands (German: Feuchtgebiete). E un film german apărut în 2013, bazat pe cartea cu același nume de Charlotte Roche din 2008. Văzusem trailerul cu puțin înainte să apară, așa că eram nerăbdătoare să îl văd. Bineînțeles, am așteptat să apară pe filelist (a durat o veșnicie). ATENȚIE!! Filmul nu este pentru cei slabi de inimă, nu vi-l recomand dacă sunteți scârboși sau dacă vi se face rău ușor. Conține scene explicite așa că mai bine vă feriți. Nu are scene de sex, dacă asta vă îngrijora. *wink* Să revenim la oile noastre. În film văzusem o tipă care creștea avocado din.. semințe de avocado, logic. Mi s-a părut fascinant. După o vreme m-am interesat puțin și am luat decizia: îmi voi crește propriul copăcel de avocado! Când am terminat (într-un final) sesiunea trecută, mi-am luat inima în dinți și l-am pus la crescut pe micul Bob. L-am înțepat cu trei scobitori și i-am băgat fundul în apă. :))
06.08.2015 - prima zi
Spuneți și voi. Chiar mă așteptam să iasă ceva din sâmburele ăsta? De fapt, da, SPERAM să iasă. Îi schimbam apa o dată pe săptămână, pentru că nu e așa mofturos. După fix 10 zile, tananaaaaaa!!!
16.08.2015
Am fost așaaaa fericită!! Nu îmi venea să cred că funcționează. IT IS ALIVE!!!
Creștea văzând cu ochii. :3
18.08.12015
După câteva zile am plecat la mare. Când m-am întors, OMG!!
01.09.2015
Puiul meu crescuseeee!! Avea frunzulițe și rădăcinuțe. So proud!
12.09.2015
Awesome!
20.09.2015
Am plecat la facultate și l-am lăsat în grija mamei. Nu am avut cum să îl iau atunci cu mine. Abia mă mutasem cu o prietenă (@Ana, sup nigga) și nu știam cum va fi acolo. Plus că îl aveam pe Zeus, un motănel adorabil, care după spusele Anei, mânca flori. So, no fucking way! Am decis să îl las acasa. Acum vreo 3 săptămâni am hotărât că e momentul să îl aduc la Iași. Mama îmi zicea ca a început să se ofilească. M-am gândit că e de la frig. L-a mutat la căldură dar nu reacționa deloc. (probabil îi era dor de mine. aww :3) Așa că l-am luat cu mine. Șiiiii.....
21.11.2015
L-am transferat. I-am cumpărat un ghiveci drăgălaș și i-am pus pământ. Ca să vă faceți o idee cam cât e de mare, am pus o poză în care apare și tratamentul pentru unghii 8 in 1 de la Eveline. Sunt așa mândră că dintr-un sâmbure a ieșit așa o frumusețe! :3 O să am grijă de el cât pot, până se face mare mare!!
Nu-i așa că e cea mai frumoasă plăntuță pe care ați văzut-o vreodată?:3 Acum are și alți 2 prieteni pe care să îi învețe să crească așa frumoși ca el. (am corupt-o și pe A. la asta. muhahahahaa)
Aceasta a fost povestea lui Bob. - to be continued
o.O
